Fundatia Speranta Diabeticilor in Jurnalul national 28 septembrie 2010

Fundaţia Speranţa Diabeticilor



În fiecare săptămână vă oferim informaţii despre o asociaţie ce are drept scop apărarea drepturilor unei categorii de pacienţi. Săptămâna aceasta, diabeticii organizaţi în cadrul Fundaţiei Speranţa Diabeticilor, reprezentaţi de Maria Angela Mesaros, preşedinte şi membru fondator, povestesc despre problemele lor.
Fundaţia Speranţa Diabeticilor (FDB) s-a înfiinţat la 19 martie 1999 şi are, încă de la început, scopul de a proteja şi promova drepturile pacientului cu diabet. Fiind la rândul ei diabetică, încă de când avea vârsta de 10 ani, Maria Mesaroş (51 de ani) cunoaşte în amănunt problemele cu care se confruntă aceşti pacienţi. Şi nu doar că ştie despre aceste probleme. Dar depune eforturi serioase să-i ajute pe cei peste 5.000 de bolnavi din zona Turda, Câmpia Turzii, Cluj. Mai mult, Maria Mesaroş consiliază orice persoană din ţară care are nelămuriri legate de boală sau de drepturile diabeticilor. "În fiecare zi suntem contactaţi măcar de două-trei ori, primim telefoane de la diverse persoane, prin care le consiliem cu privire la drepturile lor."

Ca orice fundaţie, şi FSD se confruntă cu greutăţi, în special de ordin financiar. "Da, criza ne-a afectat, pentru că noi existăm datorită donaţiilor făcute de beneficiarii noştri. Şi cum în prezent doar 0,10% mai fac donaţii...." O altă problemă este legată de lipsa de comunicare între reprezentanţii guvernamentali şi ONG-uri. "Este adevărat că Ministerul Sănătăţii a fost un partener volubil, însă acest lucru s-a întâmplat în perioada 2006-2008. Acum însă...comunicarea este foarte slabă", afirmă Maria Mesaroş.
Un lucru cu care preşedintele FDB se poate lăuda este acela că eforturile sale nu au fost zadarnice, şi în 2006 "am fost la baza schimbării radicale în bine a Programului Naţional de Diabet".

DONAŢIE
Fundaţia Speranţa Diabeticilor are sediul în localitatea Turda, Strada Decebal nr. 19, judeţul Cluj. Telefoanele pe care le pot utiliza doritorii sau pacienţii care au nevoie de câteva sfaturi sunt 0264-31.30.13; 0264-31.15.59; 0740-94.17.83. "Nu este obligatoriu să te înscrii în fundaţie ca să fii ajutat", precizează Maria Mesaroş. Informaţii suplimentare mai pot fi obţinute pe www.sperdiabturda.ro sau la email mesaros_angela_maria@yahoo.com; sperdia@gmail.com. "Deşi nu există taxe de înscriere, beneficiarii au stabilit suma simbolică de 50 RON pe an, însă nu este obligatorie."


30 Septembrie 2010